http://thehunger.ro/complexele-de-inferioritate-si-superioritate-adler
Oamenii isi modeleaza cea mai mare parte a experientei in timpul vietii, indiferent ca acest lucru se intampla in cadrul mediului familial, in cadrul mediului scolar sau profesional.
Psihologia ne ajuta sa intelegem fiinta umana: ce anume ne face sa functionam si de ce actionam intr-un anume fel.Intr-un anumit fel, cu totii suntem psihologi. Cu totii facem psihologie: cand conversam cu o alta persoana, de exemplu; cand decidem daca un anumit stil de imbracaminte ni se potriveste, sau cand luam o decizie despre care stim ca ii va afecta pe cei din jurul nostru.
Deosebirea principala este ca o facem in mod inconstient, fata de psihologi care sunt instruiti ani de zile in sfera stiintifica. Desi in viata de zi cu zi ne folosim de elemente ale domeniului psihologiei, o facem la nivel de amatori, invatand din experienta noastra si a altor persone, fara a fi cu adevarat constienti de ce tip de tehnici folosim, de exemplu. Cunostintele noastre sunt intuitive si, adesea, indreptate inspre noi insine, fapt care se explica datorita instinctului de supravietuire ce a facilitat dezvoltarea abilitatilor rafinate ale omului. Totusi, fiind vorba de o actiune neconstientizata, putem lasa mai mult loc erorii, fata de un specialist in comportamentul uman, un psiholog.
Psihologia este unul dintre cele mai complexe domenii stiintifice, fiind valabil un consens deplin asupra faptului ca inca nu se cunosc toate resorturile intime ale mintii omenesti, sau ale comportamentului uman.
Astfel, psihologii sunt specializati pe diverse arii de studiu, aderand la una dintre orientarile principale ale psihologiei. Fiecare domeniu al psihologiei are propriile sale metode de cercetare si propriile sale cai de a progresa in cadrul cercetarii, contribuind la intelegerea si explicarea ulterioara a comportamentului uman, sau chiar la interventia in modificarea personalitatii umane, asa cum, de exemplu, isi propune psihanaliza. Dintre abordarile principale, mentionam abordarea behaviorista, cea cognitiva, biologica, sociala, abordarea psihologiei dezvoltarii, cat si cea umanista. Aceste diferite abordari au, fiecare in parte, propriile domenii de interes si propriile puncte de vedere in legatura cu ceea ce este important de studiat in raport cu omul. Este perfect posibil ca fiecare problema sa aiba diferite raspunsuri corecte, in raport cu diferitele niveluri ale experientei luat in calcul: biologic, cultural, social, de exemplu.
Psihologia ne va oferi raspunsuri despre noi insine, despre cum ne putem imbunatati aptitudinile, despre cum putem face fata obstacolelor ce pot aparea, despre cum sa ne comportam cu diferitele persone din viata noastra, despre cum sa ne facem viata mai frumoasa, pana la urma.
Ce este imaginea de sine ?
Imaginea de sine sau „cum ne vedem”, se refera, asa cum se subintelege deja, la modul in care ne percepem propriile noastre caracteristici fizice, emotionale, cognitive, sociale si spirituale.
Modul in care ne percepem depinde de gradul de autostima (autoapreciere, autorespect, autoacceptare) pe care il avem. Astfel, daca ne acceptam pe noi insine, daca ne apreciem pentru ceea ce facem bine – aceasta contribuie la autorespectul si increderea in sine – daca acceptam ca avem si slabiciuni fara sa ne criticam in permanenta pentru ele – aceasta constituie baza tolerantei fata de sine si, implicit, fata de altii – putem trai confortabil din punct de vedere emotional. Trebuie inteles ca este bine sa existe mereu un echilibru intre autoapreciere si autocritica, nici una din cele doua extreme nefiind eficienta. Cel care se lauda prea mult este, in cele din urma, persiflat sau chiar abandonat de catre ceilalti iar cel care se autocritica exagerat provoaca celorlalti fie sentimente de mila, de vina, fie un sentiment de superioritate, atragand de la sine alte critici. Pastrand pe cat posibil echilibrul intre o lauda de sine exagerata si o autocritica exagerata putem contribui la igiena noastra sufleteasca.
Cum stim daca imaginea de sine e buna sau nu ?
Este foarte simplu. Toti avem ceea ce se cheama „vocea interioara”. Daca aceasta voce interioara are tendinta spre un discurs pesimist, negativ si autocritic cu ambitii neimplinite spre perfectiune este clar ca imaginea de sine a persoanei respective este negativa.
De ce este importanta imaginea de sine ?
Imaginea de sine ne influenteaza comportamentele. Cand ai o imagine de sine buna iti poti indeplini obiectivele pentru ca, o imagine de sine buna iti da entuziasm, energie si determinarea necesara pentru acest lucru iar obstacolele sunt percepute ca provocari ce trebuiesc depasite pentru atingerea obiectivelor. O imagine de sine buna te face sa relationezi armonios cu ceilalti, prin atingerea obiectivelor poti avea performante profesionale, succes social etc.
O imagine de sine negativa te face sa-ti scada motivatia sau chiar o anihileaza prin lipsa increderii in fortele proprii („ce rost are sa incerc oricum nu voi reusi”, „e greu”, „nu sunt in stare” etc.) ducand, mai departe, la comportamente de evitare („nu ma duc la interviu deoarece nu sunt suficient de bun, deci nu are rost…”).
A se observa ca o imagine de sine negativa este capabila sa creeze un cerc vicios din care persoanei ii este greu sa iasa : nu face anumite lucruri pentru ca nu se crede in stare iar dupa ce renunta la a face lucrurile respective se autoculpabilizeaza si se critica si mai tare, intarindu-si, astfel, convingerile negative despre sine si alimentand dialogul interior negativ.
In concluzie : cand iti acorzi suficienta valoare iti atingi mai usor obiectivele pentru ca a avea incredere in sine, in fortele proprii te face sa-ti mobilizezi exact resursele de care ai nevoie sa depasesti obstacolele si sa mergi in directia dorita; cand nu iti acorzi suficienta valoare negociezi mai slab, comunici mai greu, actionezi cu mai multa frica sau eviti sa actionezi si „iti pui singur bete in roate”. Cand nu iti acorzi valoare anihilezi resursele de care ai avea nevoie pentru a intreprinde ceva.
Imaginea de sine contribuie la evaluarea realitatii
Cand ai o imagine de sine buna poti afirma : „pot sa fac acest lucru sau macar pot incerca” cand ai o imagine negativa de sine afirmi : „nu pot sa fac acest lucru este prea greu, nu voi fi in stare”. Diferenta este ca cel cu imaginea buna de sine va avea ocazia sa-si demonstreze daca poate sau nu, dezvoltand convingeri realiste despre sine printr-o perceptie corecta a capacitatilor dar si slabiciunilor. Cel cu imaginea negativa de sine nu va avea decat ocazia de a se inchide in cercul vicios descris mai sus, intarindu-si astfel convingerile negative.
O poveste
„Un rege isi puse curtea la o incercare pentru un post important. Numerosi oameni puternici si intelepti se aflau in jurul lui.
„Inteleptilor – spuse regele – am o problema si vreau sa vad care dintre voi este in stare sa o rezolve.”
Ii conduse pe oameni la o usa enorma, mai mare decat vazusera vreodata. Regele le explica :
„Aici vedeti cea mai mare si mai grea usa din regatul meu. Care dintre voi poate sa o deschida ?”
Unii dintre curteni scuturara doar din cap. Altii, care se numarau printre cei intelepti, se uitara la usa mai de aproape, dar recunoscura ca nu pot sa o faca. Cand inteleptii spusera asta, restul curtii consmiti ca aceasta problema este dificil de rezolvat. Un singur vizir se duse la usa. O examina cu ochii si cu degetele, incerca mai multe posibilitati de a o deschide si, in cele din urma, o trase cu o smucitura puternica. Si usa se deschise. Fusese lasata intredeschisa numai, nu inchisa complet, si nimic altceva nu fusese necesar, decat bunavointa de a realiza ceva si curajul de a actiona cu indrazneala. Regele spuse :
„Vei primi postul de la curte, pentu ca tu nu te bizui doar pe ceea ce vezi sau auzi; tu iti pui propriile puteri in joc si ai curajul sa risti o incercare ”
(Nossrat Peseschkian. „Povesti orientale ca instrument de psihoterapie”)
Se pot intelege din aceasta poveste cateva aspecte :
modul in care ne percepem fortele proprii determina modul in care evaluam realitatea
o imagine buna de sine ne determina „sa riscam o incercare”, acceptand in acelasi timp ca s-ar putea sa realizam ceva sau s-ar putea sa esuam dar, oricum, merita sa incercam
o imagine negativa de sine ne face sa evitam o actiune evaluand-o ca fiind peste puterile noastre
o imagine negativa de sine ne face influentabili la parerile negative ale celorlalti pe care le luam „de bune” si le adaugam la parerile noastre negative despre noi insine
De ce parerea celorlalti conteaza ?
Desi, imaginea de sine este oglindirea noastra in propria constiinta (auto-oglindirea), fiind logic astfel sa aiba referential intern, imaginea de sine este deseori sustinuta sau sabotata de factori externi, asa cum s-a vazut si in poveste.
Intrebarea „De ce parerea celorlalti conteaza” ar fi mai logica sun forma „Pentru cine conteaza parerea celorlalti ?” Raspunsul este simplu : parerea celorlalti conteaza pentru cei care nu au consolidata imaginea de sine si, in mod specific, pentru cei care, la baza, nu au o imagine buna de sine avand nevoie in permanenta sa se raporteze la exterior. Cand au succes se simt bine dar pentru putin timp, devenind dependenti de succes pentru a se simti bine iar cand esueaza se blameaza excesiv. Acestia traiesc intr-o permanenta incertitudine si neliniste, fiind mereu vulnerabili pentru ca imaginea lor de sine este dependenta de factori exteriori. Asa se explica si diferitele „trenduri” care afecteaza adolescentii : daca realitatea exteriora cere sa fii slab iar tu esti incert in ceea ce priveste imaginea de sine, vei intelege ca esti bun si acceptat daca esti slab, insa asta nu te multumeste niciodata pe deplin pentru ca, fiind bazal nemultumit de tine sau incert in ceea ce te priveste, nu vei fi niciodata suficient de slab. Apare astfel nelinistea, nemultumirea, incertitudinea sicercul vicios al anxietatii, depresiei, anorexiei, bulimiei etc.
Atunci cand exista o perceptie realista de sine (iti stii calitatile dar accepti ca ai si defecte) si, implicit, o imagine buna de sine, realitatea exterioara iti confirma sau infirma ceea ce deja stii despre tine si te ajuta sa imbunatatesti ceea ce ai dj, acolo unde este cazul.
De unde vine imaginea de sine ?
Bazele modului in care ne percepem vine din copilarie, atunci cand noi inca nu avem un sistem de valori la care sa ne raportam. Nu avem decat parerea parintilor fata de actele noastre. Parintii sunt primii oameni care ne pot aprecia pentru ceea ce facem sau ne pot penaliza pentru lucruri gresite. De exemplu o atitudine extrem de critica a parintilor face copilul sa inteleaga ca nu e suficient de bun, ca „nu e perfect”. Una dintre modalitatile de „evolutie” atunci cand copilul devine adolescent este sa caute acele „trenduri” care sa-l faca „mai bun, mai interesant, mai acceptat/bil”, cautand o comunitate care sa-l accepte asa cum este (de exemplu Emo) sau, ca adolescent si apoi adult isi pastreaza parerea proasta de sine ingreunandu-si, astfel, existenta prin autosabotare asa cum am descris mai sus. (Modalitati de „evolutie” in cazul criticismului exagerat al parintilor sunt multe dar nu fac obiectul materialului de fata).
O atitudine extrem de permisiva cu laude exagerate si lipsa penalizarilor face ca viitorul „om” sa aiba o parere extrem de buna de sine dar exagerata si nerealista fapt care va fi „penalizat” crunt in viitoarele lui relatii, asa cum am amintit mai sus.
Acestea sunt doar doua atitudini parintesti extreme care pot orienta imaginea de sine intr-o directie sau alta, existand si altele dar iarasi nu fac obiectul materialului de fata.
In concluzie : echilibrul dintre critica si lauda este in primul rand responsabilitatea parintilor, asa vor sti si copiii si viitorii adulti sa il mentina.
Tot parintii sunt primii care sadesc in interiorul copiilor lor baza sistemului de valori la care se vor raporta, adulti fiind, atunci cand isi vor contura imaginea de sine.
Practica clinica a demostrat ca persoanele cu imagine scazuta de sine se autoeticheteaza ca fiind „realiste” si nu vad legatura dintre imaginea de sine si atitudinea parinteasca. „Nu mama mi-a zis ca sunt proastra, mi s-a demonstrat de catre realitate”. Dar astfel de persoane nu constientizeaza faptul ca modul in care percepem realitatea si valorile de : corect, gresit, prost, destept, frumos, urat, etc. nu sunt innascute ci asimilate prin intermediul „filtrului parintesc”. Un copil cand se naste nu are notiunea de bine sau rau, este bine ce apreciaza mama si rau ce critica si, da, persoana citata are dreptate intr-un fel : nu e nevoie ca mama sa critice verbal o actiune a copilului ci sa-i dea de inteles, sa-i demonstreze ca e proasta (acelasi abuz manifestat in alt mod). Sigur copiii vor trebui „lamuriti” cu privire la ce este bine si rau, dar in alt mod, in plus aici este vorba de varsta la care se pun bazele autostimei si imaginii de sine (0 – 3 ani), cand, repet copilul fiind o entitate pur emotionala nu poate rationa bine/rau decat dupa reactiile parintilor. (Astfel, rau poate sa fie – evaluare data de catre copil dupa reactia implusiva a mamei – si ca s-a impiedicat cand abia invata sa mearga …).
Ce putem face?
Daca dialogul interior amintit mai sus ne „saboteaza” ne putem intreba in forul nostru interior : „de fapt, a cui e vocea interioara : a mamei, a tatalui, a altei persoane importante pentru noi in copilarie ?” Acesta este un prim pas absolut necesar dar nu si suficient. Este recomandat pentru un rezultat eficient sa exploram aceste intrebari si raspunsuri cu ajutorul unei persoane de specilitate, un psihoterapeut, pentru ca autostima nu se construieste dintr-o data, nu e un proces facil mai ales daca imaginea de sine este grav afectata, ci reprezinta un proces complex si de durata, in care elementul fundamental il reprezinta dorinta si capacitatea de a vea grija de propria persoana.
Dar pana va hotarati sa apelati la o persoana de specialitate mai sunt cateva lucruri pe care le puteti face :
faceti o lista cu realizarile pana in prezent (cei mai nesiguri dintre dvs. ii pot intreba pe altii dar doar persoane pe care le apreciati si in parerea carora aveti incredere, pentru ca vanzatoarea de la colt va poate spune ca nu sunteti suficient de sociabil pentru ca nu ati vrut o data rabdare sa-i ascultati telenovelele)
analizati obiectiv ce calitati ati folosit pentru realizarea lor (sigur persoanele cu imagine scazuta de sine vor atribui succesele unor factori externi dar pe principiul „Dumnezeu iti da dar nu-ti baga si-n traista” este evident faptul indiferent daca factorii exteriori ar fi putut favoriza succesul – ceea ce este si normal – drumul catre atingerea acelui succes este datorat persoanei care a avut capacitatea de a se folosi de factorii externi – aceasta fiind in sine o calitate)
„sarbatoriti” orice succes, laudati-va in sinea dvs. pentru realizarea oricarui lucru pentru ca dvs. l-ati „bagat in traista”, ati fi putut trece foarte bine pe langa el … neavand curajul sa riscati o incercare … sau ati fi putut pur si simplu sa nu aveti curajul sa doriti lucrul respectiv din credinta ca nu-l puteti obtine
transformati esecul in feed-back : decat sa va blamati pentru ca ati esuat mai bine analizati ce nu a mers bine si puteti imbunatati pe viitor sau ce ati gresit si puteti sa nu mai repetati in viitor. Nu uitati ca autoblamarea saboteaza acum dar si mai tarziu, creand acel cerc vicios
incepeti cu pasi mici, pasii mari va pot dezechilibra. Daca sunteti genul de persoana care evita sa actioneze din teama de a nu esua si amana lucuri din acelasi motiv va propun sa faceti o lista zilnica cu cateva obiective usor de atins, apoi la sfarsitul zilei sa analizati ce a mers bine si ce nu, luand astfel, decizii in consecinta pentru ziua urmatoare. Dupa o luna de astfel de practica stabiliti obiective din ce in ce mai mari si pe termen din ce in ce mai lung. Aveti rabdare si fiti perseverent in aceasta tehnica, veti face pasi mici dar siguri si stabili. Realizarea obiectivelor personale, indiferent cat de mici, contribuie la intarirea autostimei si imbunatateste imaginea de sine
La fel de important in consolidarea imaginii de sine il reprezinta constientizarea si satisfacerea nevoilor fundamentale ale omului asa cum le-a asezat A. Maslow (1968) in binecunoscuta piramida a trebuintelor umane. Voi prezenta aici varianta adaptata de catre psihologii romani Corneliu Augustin Sofronie si Roxana Zubcov in cartea lor „Psihologia ordinii. Psihologia cuantica” (Editura Perfect, 2005) :
X. Nevoia de ideal, de eroi, perfectiune, valori inalte ale umanitatii
IX. Nevoia de implinire (autorealizare, sa ajungi ceea ce poti ajunge pentru a te simti implinit)
VIII. Nevoia de manifestare sociala (inteligenta sociala, acceptarea ca individ social, integrare sociala)
VII. Nevoia de moralitate (cunoasterea, estetica si etica, reguli care mentin ordinea sociala)
VI. Nevoia de utilitate sociala, prestigiu, succes prin profesie, scoala
V. Nevoia de echilibru dinamic interior pentru deschiderea catre lume (echilibrul intre micro si macro, intre individ si social)
IV. Nevoia de proximitate (apartenenta la un grup, nevoia de spatiul amical, de recunoastere)
III. Nevoia de identitate (familie – cunoasterea si acceptarea originilor ca baza in formarea identitatii personale) sau „nevoia de identitate si imagine de sine” (K. Horney)
II. Nevoia de armonie interioara, siguranta de sine si siguranta in general (a-ti putea planifica viata fara teama de pericole), nevoia de partener, sau „trebuinta de afectivitate si aprobare pentru echilibrul interior” (K. Horney)
I. Nevoi primare (hrana, adapost, imbracaminte, igiena, sex) traduse in nevoia de independenta si libertate, sau „trebuinta de libertate si superficialitate” (K. Horney).
Chiar daca nevoile inferioare (primare) sunt imperioase si se cer obligatoriu a fi implinite, sunt putin satisfacatoare si pe termen scurt foarte scurt. Insa pentru o buna imagine de sine, bine consolidata si de durata cele superioare sunt foarte satisfacatoare.
Daca vrei și tu să primești acces la articole și resurse de genul celui despre care am scris eu astăzi, încă te mai poți abona gratuit la http://thehunger.ro/ aici.
